Despre mine

După cum îmi spune și numele, mă consider mai degrabă adeptul lucrului bine făcut decât al vorbelor fără rost. Sunt un om practic, competitiv și orientat spre rezultat. Îmi iubesc familia, cariera și pasiunile care mă formează ca om.
Sunt născut în București, pe 24 august 1969
Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Româno-Americane
Am absolvit cursurile Colegiului Național de Informații, în domeniul siguranței și securității naționale
Am absolvit Școala Națională de Studii Politice și Administrative, domeniile studiate în cadrul masterului fiind politicile europene, integrarea europeană și relațiile internaționale
Am fost dintotdeauna pasionat de mecanică, electronică și tehnologie
Am fost înscris la cercul de electronică și modelism și am obținut multiple titluri de campion național, printre care și cel de Maestru al Sporturilor
Am realizat prima centrală eoliană din România, complet automatizată
Lucrez la un proiect de purificare a aerului pentru a combate poluarea din Sectorul 6
Urmându-mi pasiunea, în 2020 am fost ales președintele Federației Române de Modelism (FRMd)
În perioada 1994 - 2008, am ocupat funcția de Administrator - Director General, în cadrul unei organizații din sectorul privat care activa în domeniul consultanței și managementului
Începând cu anul 2008, am cochetat cu politica și am devenit consilier local la Primăria Sectorului 6 – București
În anul 2008 am devenit senator în cadrul Comisiei speciale de verificare SIE a Senatului României
Din anul 2012 până în anul 2016, am avut funcția de senator în cadrul Comisiei pentru politică externă a Senatului României
În anul 2016, am devenit primarul Sectorului 6